Serena Williams e în doliu! Soțul campioanei americane, anunț sfâșietor: „A fost o dovadă de rezistență și dăruire”. FOTO

Serena Williams e în doliu! Soțul campioanei americane, anunț sfâșietor: „A fost o dovadă de rezistență și dăruire
  • Publicat:

Seerena Williams (42 de ani) trece prin momente grele! Soțul americancei, Alexis Ohanian Jr. (40 de ani), a anunțat că au pierdut un membru apropiat al familiei.

Bunicul lui Alexis Ohanian – străbunicul fetițelor Serenei Williams, s-a stins din viață! Bărbatul ajunsese la venerabila vârstă de 101 ani și mai avea o lună până la împlinirea a 102 ani de viață.

Soțul deținătoarei a 23 de titluri de Grand Slam a transmis un mesaj prin care i-a adus un omagiu bunicului său, de la care a avut de învățat o mulțime de lucruri. John Ohanian are o poveste impresionantă, fiind născut în urma genocidului armean.

Serena Williams e în doliu, după ce bunicul soțului ei s-a stins din viață

Alexis Ohanian Jr., soțul Serenei Williams, și-a exprimat tristețea după ce bunicul său s-a stins din viață în această săptămână: L-am lăsat să se odihnească ieri pe bunicul meu, John Ohanian (străbunicul Olympiei și Adirei). A fost un bărbat a cărui călătorie de 101 de ani (o lună distanță de 102!) a fost o dovadă a rezistenței, dăruirii și puterii durabile a familiei. Născut în urma genocidului armean, primii săi ani au fost marcați de provocări imense.

Părinții săi, supraviețuitorii înșiși, i-au insuflat un sentiment profund de încredere în sine și importanța familiei. Aceste lecții aveau să devină piatra de temelie a vieții lui. El făcut parte dintr-o generație care a fost construită diferit, forjat în incendiile recesiunii, inspirat să se înroleze în armata SUA pentru a lupta în al Doilea Război Mondial. A obținut în cele din urmă o diplomă în drept. A avut o carieră grozavă în drept, luptând în numele unei game largi de americani, dar chiar am ajuns să învăț despre această latură a lui în timpul unui @Reddit AMA acum zece ani.

L-am adus pe Reddit pentru unul dintre celebrele AMA ale site-ului nostru și i-am transcris interviul cu milioane de redditori. Am învățat multe despre el din această experiență. Nu credea că cineva ar fi interesat de viața lui. A fost una dintre cele mai populare ale noastre în acel an. Am terminat și m-a întrebat ‘când începe?’. Îi plăcea, pur și simplu vibra ca și cum am fi purtat o conversație, un bunic îi povestea nepotului despre viața lui. Încrederea în sine a fost un semn distinctiv al bunicului meu și sunt recunoscător pentru asta. Bunicule, știu că drumul pe care l-ai parcurs nu a fost ușor, dar ne-a purtat prin 3 noi generații de ohanieni, realizând oportunități la care părinții tăi, care au îndurat un coșmar în tinerețe, le-ar fi putut doar visa”, a scris cofondatorul Reddit, Alexis Ohanian, pe platforma X.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sfâşietor! Ultimul schimb de mesaje între Anca Molnar şi soţul său: 'Te rog să mai rezişti puţin'
Sfâşietor! Ultimul schimb de mesaje între Anca Molnar şi soţul său: 'Te rog să mai rezişti puţin'
Transformarea lui Siyabonga Ngezana. După doar un an la FCSB, și-a lăsat „mască” un coleg de la națională
Transformarea lui Siyabonga Ngezana. După doar un an la FCSB, și-a lăsat „mască” un coleg de la națională
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit la iveală e cutremurător
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Toni Greblă, reacţie după ce Clotilde Armand i-a făcut plângere penală. Ce spune despre lipsa unor voturi de la numărătoare, în sectoarele 1 şi 2
Toni Greblă, reacţie după ce Clotilde Armand i-a făcut plângere penală. Ce spune despre lipsa unor voturi de la numărătoare,…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Calvarul prin care a trecut Leonard Doroftei în România! Motivul pentru care a plecat, de fapt, în Canada
Calvarul prin care a trecut Leonard Doroftei în România! Motivul pentru care a plecat, de fapt, în Canada
Meteorologii anunță temperaturi resimțite de 50 de grade Celsius în aceste zone. Mulți români sunt afectați!
Meteorologii anunță temperaturi resimțite de 50 de grade Celsius în aceste zone. Mulți români sunt afectați!
A MURIT imediat după alegeri. ZI DE DOLIU pentru PSD
A MURIT imediat după alegeri. ZI DE DOLIU pentru PSD
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Moment de cotitură pentru România în fața Europei: suntem la 5 zile de o premieră istorică sau de un potențial eșec
Moment de cotitură pentru România în fața Europei: suntem la 5 zile de o premieră istorică sau de un potențial…
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce boli te lasă fără permis în 2024. Afecțiuni din cauza cărora se anulează carnetul auto
Ce boli te lasă fără permis în 2024. Afecțiuni din cauza cărora se anulează carnetul auto
„Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul vedetelor s-a stins din viață la 34 de ani
„Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul vedetelor s-a stins din viață…
×